[...] A fost o dată demult o vreme în care alergam de lume şi mă ascundeam într-o sală veche de cinematograf, în umbra unor bănci de lemn ruginite şi crăpate şi în calea unor proiecţii uitate. Sala era de cele mai multe ori pustie cu excepţia câtorva pasionaţi sau cu excepţia serilor în care rula un film foarte foarte cunoscut şi cochet, când, într-adevăr cu greu mai găseai loc, mai ales dacă nu aveai bilet. Şi eu n-am avut niciodată bilet. Dacă nu se găseau măcar doi platitori de bilet, atunci filmul nici nu mai rula. Deodată, şi apoi din ce în ce mai des, m-am trezit că te trăgeam după mine în sala de cinema şi stăteam pe ultimile rânduri, zi de zi..seară de seară , te ţineam strâns de mână şi evadăm împreună. Când ne-am despărţit am crezut că nu voi mai putea merge niciodată la cinemateca fără tine. Au trecut mulţi ani, astăzi nu mai ştiu unde eşti, iar sala cea veche s-a renovat, băncile în care noi ne ascundeam au dispărut..au rămas doar rândurile şi pânza. [...]
Festivalul de film japonez...o ocazie foarte faină la îndemâna oricui de a vedea filme interesante sau de a avea contact la cultura japoneză....anul acesta, şi mai bine decat anul trecut, filmele sunt multe dintre ele contemporane. Încă de când ştiam de festival mi-am spus sa merg, dar a fost în seara asta când D. a insistat să trecem pe la cinemateca. Am crezut că voi întârzia, cu toate că nu îmi făceam griji pentru asta, dar am ajuns cât se poate de devreme. Filmul a fost chiar neaşteptat de fain, inscriindu-se bine în spiritul tânăr pe care îl promova.
Erai acolo....aaah...cum aşa...păi da...în ultimul rând....122 de minute...cât?...am stat atât de aproape, atât de departe de fapt...dar îţi puteam simţi prezenţa....speram că mă vei vedea tu prin mulţime deşi în acelaşi timp îmi doream să nu mă vezi şi mă scufundam mai adânc în scaun. Mi-e teamă că încă nu eram suficient de pregătită să-ti vorbesc fără să tremur....am dat să ies din sală, dar bunul tău coleg dintotdeauna m-a zărit....mă enerva gândul că va încerca să te ascundă iar de mine, aşa că am îndrăznit să te salut atingându-te uşor şi zâmbind. Dar din momentul în care ai tresărit recunoscandu-mă am hotărât să fug şi astfel, fără să vreau, să las lumea să creasca între noi ...am început să alerg doar din cauză că-mi tremurau picioarele, şi nu m-am mai putut oprit decât în capătul străzii, unde îmi părea rău......îmi părea rău pentru tot ce mi-aş fi dorit să-ti spun, şi nu reuşit niciodată.
Astăzi urăsc combinatiile geacă galbenă cu eşarfa turcoaz, sau pulovar turcoaz cu fular galben.
