splendid isolation

the world is not enough

off...cred ca nu am timp.....sau mai bine spus traiesc cu iluzia permananta ca nu am timp...alerg catre ceva mereu si, asemenea unui vis urat, nu par sa ajung niciodata.

dupa o saptamana in care am crezut ca voi avea timp sa cuceresc lumea, nu-mi amintesc decat ca... am facut instalatii electrice si am stricat altele, am lipit, am alergat pe un pod ca sa scap de frig, am curatat mulaje, m-am dat cu placa si am cazut in fund, am incercat sa vad filmul "the unbearable lightness of being" dar la fel ca si cartea a devenit insuportabil dupa un timp...(chiar daca mi se par foarte interesante personajele si povestea), am cusut, am nins, am dansat, am iubit, m-am intristat.

azi dimineata am visat ca alunec pe o partie improvizata cu skiurile infasurate intr-un dres de dama, apoi peste cateva minute am visat ca sunt aruncata precum sunt artificiile deasupra unui oras plin cu licurici la geamuri si privesc in jos spre o perspectiva abrupta..nu ma pot abtine si fac poze.

Autechre - Dropp

Întâlnirea de la cinemateca

[...] A fost o dată demult o vreme în care alergam de lume şi mă ascundeam într-o sală veche de cinematograf, în umbra unor bănci de lemn ruginite şi crăpate şi în calea unor proiecţii uitate. Sala era de cele mai multe ori pustie cu excepţia câtorva pasionaţi sau cu excepţia serilor în care rula un film foarte foarte cunoscut şi cochet, când, într-adevăr cu greu mai găseai loc, mai ales dacă nu aveai bilet. Şi eu n-am avut niciodată bilet. Dacă nu se găseau măcar doi platitori de bilet, atunci filmul nici nu mai rula. Deodată, şi apoi din ce în ce mai des, m-am trezit că te trăgeam după mine în sala de cinema şi stăteam pe ultimile rânduri, zi de zi..seară de seară , te ţineam strâns de mână şi evadăm împreună. Când ne-am despărţit am crezut că nu voi mai putea merge niciodată la cinemateca fără tine. Au trecut mulţi ani, astăzi nu mai ştiu unde eşti, iar sala cea veche s-a renovat, băncile în care noi ne ascundeam au dispărut..au rămas doar rândurile şi pânza. [...]

Festivalul de film japonez...o ocazie foarte faină la îndemâna oricui de a vedea filme interesante sau de a avea contact la cultura japoneză....anul acesta, şi mai bine decat anul trecut, filmele sunt multe dintre ele contemporane. Încă de când ştiam de festival mi-am spus sa merg, dar a fost în seara asta când D. a insistat să trecem pe la cinemateca. Am crezut că voi întârzia, cu toate că nu îmi făceam griji pentru asta, dar am ajuns cât se poate de devreme. Filmul a fost chiar neaşteptat de fain, inscriindu-se bine în spiritul tânăr pe care îl promova.

Erai acolo....aaah...cum aşa...păi da...în ultimul rând....122 de minute...cât?...am stat atât de aproape, atât de departe de fapt...dar îţi puteam simţi prezenţa....speram că mă vei vedea tu prin mulţime deşi în acelaşi timp îmi doream să nu mă vezi şi mă scufundam mai adânc în scaun. Mi-e teamă că încă nu eram suficient de pregătită să-ti vorbesc fără să tremur....am dat să ies din sală, dar bunul tău coleg dintotdeauna m-a zărit....mă enerva gândul că va încerca să te ascundă iar de mine, aşa că am îndrăznit să te salut atingându-te uşor şi zâmbind. Dar din momentul în care ai tresărit recunoscandu-mă am hotărât să fug şi astfel, fără să vreau, să las lumea să creasca între noi ...am început să alerg doar din cauză că-mi tremurau picioarele, şi nu m-am mai putut oprit decât în capătul străzii, unde îmi părea rău......îmi părea rău pentru tot ce mi-aş fi dorit să-ti spun, şi nu reuşit niciodată.

Astăzi urăsc combinatiile geacă galbenă cu eşarfa turcoaz, sau pulovar turcoaz cu fular galben.

messages in your inbox (4)

imi imaginez ca vei citi scrisoarea mea peste cateva zile poate chiar zile bune de acum incolo
asa ca am sa-ti reamintesc putin momentul din care iti scriu.....
sunt intr-o seara de iarna frumoasa ai carei copaci sunt plini de chiciura,
o seara dintr-acelea in care stii tu ..ar trebui sa lucrez la proiect.

stau si beau ...lapte la calculator
dar ma roade ceva de sub covor

astazi ne-am certat....iar..:(
eu aveam griji pe care incercam sa ti le insuflu si tie
pentru ca ma gandeam ca asa fac oamenii care impartasesc impreuna...
tu aveai griji din care eu nu faceam parte...
eu mi-am ranit in orgoliul meu de leoaica, iubirea
tu ai incercat sa zambesti....
cand surasul s-a sters...mi-ai intors spatele

acum e tarziu....dar deschid un joc cu provocari: tu imi vei raspunde la o intrebare
si in schimb ma vei putea provoca sa-ti daruiesc ceva, orice imi vei cere

cine suntem noi?
suntem amandoi
numaratori de ploi din doi in doi?

suntem colegi, suntem amanti, suntem amici?
suntem frati de sange,.. suntem iubiti?

suntem baloane de sapun,
sau doua margele pe ata?
suntem doi necunoscuti care se cunosc de o viata?

tu esti alb iar eu sunt neagra
oare noi suntem gri?
suntem rosii, verzi, galbeni sau portocalii?

astept cu nerabdare raspunsul tau in scris la adresa anneettta@gmail.com

carbuni printre cearceafuri

sunt singura intr-un cearceaf portocaliu.......dar ma infasor in coli de hartie...

azi

gata...de azi mi-am facut blog......pffffiu.....gata.....si acum?...acum ce se intampla?